Copil de zece ani, dus la spital cu arsuri grave după ce a fost pedepsit de tatăl său

Copil de zece ani, dus la spital cu arsuri grave după ce a fost pedepsit de tatăl său
Publicat: 21/07/2013, 12:30
Actualizat: 21/07/2013, 12:30

Un copil în vârstă de zece ani, din localitatea vasluiană Ivănești, a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce a fost pus de tatăl său cu mâna dreaptă pe jarul dintr-o sobă, ca o corecție pentru faptul că dăduse foc la niște paie în șura locuinței, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor vasluieni, copilul a dat foc la niște paie și crengi de copac în interiorul șurii, focul fiind stins de către un vecin care a observat ieșind fum din adăpostul pentru animale.

În momentul în care a aflat de isprava făcută de către fiul său, tatăl copilului a decis să-l pedepsească, punându-l cu mâna dreaptă pe jarul dintr-o sobă. Deși băiatul a suferit arsuri grave de gradele II și III, părinții nu au vrut, într-o primă fază, să ducă copilul la spital, apelând la serviciile medicului din sat.

Abia după două zile, o farmacistă din localitate a sunat la 112, după ce a observat că rănile de pe mâna copilului s-au agravat.

Băiatul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul de Urgență Vaslui, fiind ulterior transferat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” Iași.

„Tatăl copilului, un bărbat de 34 de ani, este cercetat de polițiști pentru rele tratamente aplicate minorului. Însă, încadrarea juridică exactă se va face în funcție de rezultatul final al anchetei și a concluziilor medico-legale”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela Ștraub.

Băiatul de zece ani este cel mai mare dintre copiii bărbatului de 34 de ani, micuțul fiind însoțit la spitalul din Iași de către mama sa.

Teodor Istrate, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Decizia venită marți, 19 Noiembrie
Complicațiile vieții la bloc. Certurile cu vecinii încep de la această regulă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un program revoluționar de Inteligență Artificială „citește” genele tumorilor dintr-o simplă imagine